Dor crustaceu

Marea a înflorit din livada de vișini, 
Curge alb înspumat peste tălpi de abis,
Peste plajele goale, uscate de patimi,
Se pierde în larg într-un cer paradis.

Mă aplec și-i cuprind grumajii albaștri,
O sărut peste fruntea-i de alge-n coroană,
Nu-i chip să mă vadă, doar stelele-aștri,
Apoi o privesc, cum privești o icoană!

Aici, eu mă rog, aici, plâng ori mă bucur,
E aproape de mine și Dumnezeu.
Marea tace de valuri, nu e chiot, nici susur,
E doar rugăciune de dor crustaceu!

Iubire pierdută 

Ninsoare de scoici pe câmpul cu alge,
Albastră ninsoare de mare și dor,
Aproape că trece, aproape se frânge,
Din vara hoinară ce-aleargă în zbor!

Pe ochi, simt doar sarea topită de valuri,
Mă scald ca un cal ostenit de galop
În marea de apă, cea fără de maluri,
Mă ’nalț pescăruș din al apei potop.

Și zbor peste nori, pe-aripi de nisip,
Căutând o iubire pierdută-ntr-o vară.
Nu e urmă ori pas, nu văd ochi și nici chip!
Doar o mare de cer, o iubire separă.

Am să-l caut mereu pe o plajă pustie,
Printre pești, alergând în furtună talaz,
Vreau să-l văd, să-l aud, vreau să vină, să știe,
Că de-atunci n-am avut nicio clipă răgaz!

Nuntă

Găteli și albe flori – ghirlande,
Stau prinse-n părul mării văl,
În zbuciumate sarabande,
Mângâie blând, trup și picior.

Mireasă este marea, cerul – mire,
Se prind de mână-n dimineți de astre,
Sub foc de raze, sub a soarelui nuntire,
Rămân cuprinși în undele albastre.

Nu îi desparte nimeni pe vecie!
Sunt două trupuri prinse-n chingi de dor,
O mare și un cer în proorocire,
Purtați de pescărușii albi în zbor!

Iarna noastră...

Să mergem într-o iarnă doar a noastră,
Doar tu și eu, ninsori să ne-mpresoare!
S-alerge peste munți, iubirea cea sihastră,
Colinda să ne fie sărbătoare!

Acolo, unde nimeni nu ajunge, poate
Ca cerbii rătăciți să lăstărim!
Să așteptăm, să-mbătrânim în noapte,
A doua zi, din nou, să-nmugurim!

Iar de-o să vină, iară, primăvara,
Noi tot în iarnă să o mistuim!
Cu flori de nea să ningă prima oară,
În muguri de zăpadă, să iubim!

Alb…

Se scutură albul în mine,
Mă ninge cu flori de cais
Ce-ngheață-n vitralii divine,
Pe pleoape, pe trup, pe iris!

Și neaua mă viscolește,
Fantasme mă tulbură-n alb,
În inimă, foc dogorește,
Se-aude-un colind din flori dalb’!

Colind de lună…

Doar luna mai cântă colinde,
Aud răsunând printre brazi,
O stea agățată de grinde
Lumină în noaptea de azi...

In  regeneratione

Afară e vânăt de cer,
Copaci tremurânzi se adună
Cu trup, într-o scoarță din fier,
Se prind între crengi, mână-n mână.

Ca bravii soldați în tranșee,
Rezistă și luptă sub ghețuri,
Se surpă în cioturi pe-alee,
Sub biciul de crivăț, în lanțuri!

Renasc din semințe de triluri
În umbre adânci, răcoroase,
Se-mbracă în floare și voaluri,
În muguri și fructe zemoase.