Mă numesc Petruța Petre, sunt profesor de limba și literatura română la o școală din mediul rural, din județul Constanța. Iubesc copiii și cărțile, iubesc oamenii și iubesc ceea ce fac. […] Scriind ofer celor de lângă mine, cunoscuți sau necunoscuți, frânturi din sufletul meu. E felul meu de a lăsa ceva după mine.

Fii! 
 
Păstrează în tine lumina aprinsă
Și lasă tăcerea, când vorbe nu ai
În inimă veșnic o lacrimă-nchisă
Iar în privire un colț de rai.
 
Cu zâmbet răspunde la răul din lume
Spre cer limpezește-ți cu sete privirea
Când nimeni nu este aici să te-ndrume
Chilie în suflet să-ți fie iubirea.
 
Întinde o mână spre cel care n-are
Risipă să faci din suflet când dai
Cu dragostea ta s-aprinzi felinare
Și pentru alții să fii colț de rai!

Să ne iubim 
 
Și eu, și tu vom deveni uitare
Dar pân-atunci e timp să ne iubim
Să ne lăsăm purtați de focul ăsta care
Ne mistuie și doare în felul lui sublim.
 
Să ne iubim atât cât este vreme
Căci altfel a trăi nu are niciun rost
Să trecem din extreme în extreme
Fără regretul unui... ce-ar fi fost?
 
Să ne iubim uitați de astă lume
Departe de priviri, departe de cuvinte
Să nu lăsăm iubirea să consume
Și foc să punem, s-o păstrăm fierbinte.
 
Să ardă sufletele noastre ca un rug
Și să se-nalțe împreună pân' la cer
Dragostea o trăiesc aceia ce nu fug
De-a ei durere și de-al ei mister.
 
Să ne iubim acum că timpul nostru trece
Să punem sufletele la un loc să ardă
Împreunate doar în fericire să se-nece
Și nicio clipă pământeană să nu piardă.

Doar în carte

E prea târziu, de mult a trecut ceasul
Cel care mă-ndemna nevinovat
În nopțile târzii să-ți ascult glasul
Mă-ntreb acum dacă a meritat?

Nu-ți cer nimic că te-am iubit
Iubirea este singura mea vină
Da, ceasul nostru a trecut grăbit
Și noaptea a fost răpită de lumină.

Reproșurile nu mai au vreun rost
E limpede că ne-am iubit pe rând
Doi rătăciți prin viață noi am fost
Și ne-am trăit iubirea doar în gând.

Aici pe lume doar un o ea și-un el
Mai pot trăi o dragoste curată
Cu sufletele împletite-ntr-un inel
Răpuși de-o flacără adevărată.

Dar e târziu, de mult a trecut ceasul
Până și noaptea-mi pare fără rost
În mintea mea ți-aud și-acuma pasul
Nimic din ce-am sperat, nu a mai fost.

Refugiul nostru a rămas în vis
Și-am să-l invoc continuu pe Morfeu
Că poate-așa ne-a fost destinul scris
Noapte de noapte să ne întâlnim mereu.

Noi, două antagonice făpturi de ceară
Topite de-o iubire mult prea mare
Doi cerșetori ce n-au știut să ceară
Divinității dreptul la iertare.

Un el și-o ea desprinși dintr-o poveste
Ce-și plâng singurătatea zi și noapte
Îndură-te de ei, blestemu-l slobozește
Eliberează-i în iubirea dintr-o carte.

Ce faci, iubite, când mi-e dor de tine? 
 
Ce faci, iubite, când mi-e dor de tine?
Când rătăcesc și locul nu-mi găsesc
Când obosită mă așez în rugăciune
Și spun continuu numai: te iubesc.
 
Alungă-mi dorul pentru totdeauna
Oprește-mă din rătăcirea cea pustie
Cu un cuvânt să limpezești furtuna
Și să rămâi al meu pentru vecie.
 
Ce faci, iubite, când mi-e dor de tine?
Când vreau în brațe tare să mă strângi
Să uit de tot ce-i rău, să-mi fie bine
Și să zâmbesc când tandru mă atingi.

Departe 
 
E-așa departe acuma între noi 
Nici florile nu mișcă în grădină
În casa dragostei pereții-s goi
Și soarele nu ne mai dă lumină.
 
La știri au anunțat azi că iubirea
A evadat și din dicționar
De-ai auzit și tu, iubite, știrea
Să n-o mai cauți, este în zadar.
 
Departe s-a făcut fără să știu
Iubirea a plecat în pribegie
Dar uite că am învățat să fiu
Mai mult decât o tristă elegie.
 
Erai aproape, acum ești departe
Îndrăgostiții toți de dor suspină
Pe străzile pustii se lasă noapte
Doar licuricii se mai joacă în lumină.
 
Târziu, târziu la știri au anunțat
Că au găsit iubirea într-o carte
Trăia frumos, regină-ntr-un palat
Dacă o cauți, nu-i așa departe.

Învinși 
 
Iubirea mea, te simt tot mai departe
Și nici nu știu cât o să mai rezist
Mă consolez cu amintiri deșarte
Pe-o margine de suflet erodat și trist.
 
Iubirea mea, m-a părăsit norocul
Și steaua mea s-a rătăcit pe cer
De-acuma doar neșansa-și face jocul
Până și marile iubiri se sting și pier.
 
Tu ce mai știi, iubirea mea, de noi
La tine-n suflet ce furtuni se iscă?
Spuneai că noi vom trece peste ploi
Și-n dragoste înving doar cei ce riscă.
 
Tu ce mai faci, iubirea mea, în noapte
Când timpul trece greu și rupe nemilos
Din inimă bucăți de dor însângerate,
Ducând durerea oțelită pân' la os?
 
Este târziu, să ne-acceptăm destinul
Că n-am luptat atunci când se putea
Să-nvingem demonii ce-au adus chinul
Ne-am rătăcit, capitulăm, iubirea mea.

Ce să-ți spun? 
 
Ce să-ți spun, când nu mă-ntrebi
Când noi doi nu mai vorbim
Când prin lume suntem orbi
Și-ncercăm să ne găsim?
 
Ce să-ți spun, când nu-mi vorbești
Când noi doi de bună seamă
Am uitat să ne zâmbim
Și ne-am transformat în rană?
 
Ce să-ți spun, când nu m-atingi
Când noi doi suntem departe
Când ne pierdem printre stânci
Îngeri preschimbați în noapte?
 
Ce să-ți spun, când nu m-auzi
Când noi doi ne-am condamnat
Rătăcim prin lume surzi
Și-a iubi pare păcat?